Echipa naţională a României revenea ȋn elita fotbalului, la turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din Italia, ȋn 1990. Trecuseră 20 de ani de la ultima reprezentație, când generaţia lui Lucescu, Dinu, Dumitrache sau Dembrovschi jucase la Campionatului Mondial de Fotbal din Mexic 1970, contra Braziliei, Angliei și Cehoslovaciei. Sorții nu au fost deloc blânzi pentru naționala noastră, aruncată în Grupa B, contra Argentinei campioana mondială ȋn 1986, Uniunea Sovietică vice campioană europeană ȋn 1988 și Camerun campioana Africii ȋn 1988. Campionatului Mondial de Fotbal din Italia 1990 a fost însă primul examen major al Generației de Aur, cu o echipă formată din majoritate jucătorilor de la Steaua, Dinamo și Universitatea Craiova. Contextul nu fusese tocmai fericit înaintea Campionatului Mondial, deoarece Emeric Jenei îi pierduse succesiv pe Dan Petrescu și Ștefan Iovan, rămânând descoperit pe flancul drept al apărării, unde a fost titularizat Mircea Rednic, care nu mai jucase pe acea poziție de ani buni. Ca dublură pentru acesta l-a adus de la Universitatea Craiova pe Adrian Popescu, un fotbalist experimentat, dar care până la vârsta 30 de ani jucase doar un singur meci la echipa națională. În plus, la debutul de pe data de 9 iunie 1990, tricolorii erau nevoiți să se descurce fără Gheorghe Hagi, suspendat după ce primise cartonaș roșu, în ultimul meci din preliminarii, acel 3-1 de poveste contra Danemarcei, de la București. Pe stadionul San Nicola din Bari, în fața a 42.000 de spectatori, România a jucat în roșu, un lucru mai puțin obișnuit, însă sovieticii evoluau în alb, iar cum în 1990, majoritatea televizoarelor încă erau alb-negru, tricolorii nu au putut juca în galbenul tradional. Ai noștriii au fost primiți cu simpatie la Bari, deoarece transferul lui Florin Răducioiu de la Dinamo la echipa italiană era ca și perfectat, iar Italia ne privea cu ochi dulci și pentru că eram proaspăt scăpați de sub jugul comunist chiar al adversarei. Emeric Jenei i-a preferat printre titulari pe Daniel Timofte, deși se mulți se așteptau ca Dănuț Lupu să îi ia locul lui Gheorghe Hagi. Apoi, în față, Florin Răducioiu i-a luat fața lui Gavrilă Balint, omul care calificase echipa cu două goluri împotriva Danemarcei. Și Lupescu a intrat ȋn primul 11, astfel că naționala noastră a avut printre titulari trei debutanți: Florin Răducioiu 20 de ani - 3 selecții, Ionuț Lupescu Lupescu 21 ani - 4 selecții și Daniel Timofte 22 ani - 4 selecții. S-a spus atunci, că în cantonamentul naționalei era ca la un târg de jucători și că cei tineri trebuiau să fie vânduți în Occident, acesta fiind motivul pentru care unii dintre ei au cam fost forțați la vremea respectivă. Spre exemplu, Rodion Cămătaru, golgheterul echipei și singurul component al lotului nostru care juca afară, la Charleroi, și avea 32 de ani n-a jucat niciun minut la acel Campionatul Mondial de Fotbal, în ceea ce se poate numi cataloga chiar și acum ca una dintre cele mai mari nedreptăți din istoria echipei naționale de fotbal.

Contra sovieticilor, România l-a avut la pupitru pe Marius Lăcătuş, care a continuat duelul său cu portarul Rinat Dasayev, pe care ȋl mai ȋnvinsese şi ȋn dubla confruntare Steaua Bucureşti - Spartak Moscova, din Cupa Campionilor Europeni. Rinat Dasayev plecase între timp în Spania, la Sevilla, pentru că, paradoxal, deși Uniunea Sovietică era centrul de comandă al comunismului, mai mulți jucători primiseră acceptul de a pleca în Occident. În afara lui Rinat Dasayev, Sergei Aleinikov și Oleksandr Zavarov jucau la Juventus, Vagiz Khidiyatullin la Toulose, Sergei Gorlukovich la Dortmund, Aleksandr Borodyuk la Schalke 04. Pe banca sovieticilor se afla Valeriy Lobanovskyi, cel mai titrat antrenor din istoria Uniunii Sovietice, iar în atac Oleh Protasov. Istoria meciului a fost scurtă și simplă. Adversarii ne-au dominat, pe alocuri chiar copios, însă Marius Lăcătuș a marcat de două ori în cel mai bun meci al lui la echipa națională. La prima reușită, l-a evitat scurt pe Vagiz Khidiyatullin, după o minge lansată de Ioan Sabău şi l-a executat la colţul scurt, pe Rinat Dasayev. În repriza a doua, tot Marius Lăcătuș a marcat dintr-un penalty, făcut cadou de arbitrul uruguayan Juan Daniel Cardellino, pentru un henț în afara careului comis de același Vagiz Khidiyatullin. Silviu Lung, Gheorghe Popescu și Ioan Sabău au făcut un meci excelent atunci, însă partida i-a aparținut lui Marius Lăcătuș, care ulterior avea să semneze cu Fiorentina, cu siguranță, convinsă și de prestația lui în acel meci. A urmat înfrângerea cu 1-2 în faţa spectaculoasei echipe a Camerunului, dirijată pe teren de atacantul Roger Milla, iar pe banca tehnică, de rusul Valery Nepomnyashchy. Roger Milla a reuşit să înscrie de două ori în zece minute, iar diferenţa a fost redusă, la sfârşitul meciului, de Gavrilă Balint. Meciul din data 14 iunie 1990 a fost condus la centru de chilianul Hernán Silva Arce. Pe acelaşi stadion din Bari s-au aflat aproape 38.000 de oameni în tribune. Peste patru zile, România a făcut egal cu Argentina 1-1, campioana mondială en titre, antrenată de Carlos Bilardo. Ultima partidă din grupe a tricolorilor s-a desfăşurat pe arena San Paolo din Napoli, oraşul de suflet al lui Diego Maradona, unde au venit 52.000 de suporteri. Pedro Monzón a deschis scorul în minutul 63, dar românii au egalat peste cinci minute, prin Gavrilă Balint. Întâlnirea a fost arbitrată de portughezul Carlos Alberto Silva Valente, care a acordat cinci cartonaşe galbene. Astfel, România a terminat grupa pe poziţia a doua, în urma Camerunului, cu trei puncte şi un golaveraj de 4-3. La data de 25 iunie, pe stadionul Luigi Ferraris din Genoa, selecţionata României a jucat optimile de finală împotriva Irlandei, pierzând cu 5-4 după executarea loviturilor de la 11 metri. De data aceasta, au asistat doar 31.000 de spectatori, care, timp de 120 de minute - timpul regulamentar plus prelungirile, nu au văzut niciun gol. Tabela arăta 0-0 şi s-a trecut la loviturile de departajare. Echipa antrenată de englezul Jack Charlton a executat corect toate cele cinci lovituri de la 11 metri. Pentru români şutul lui Daniel Timofte a fost parat de portarul Packie Bonner, trimiţând România acasă, iar Irlanda în sferturi. Partida a fost arbitrată de brazilianul José Roberto Wright.