Pe 20 noiembrie 1991, echipa națională a României întâlnea Bulgaria la Sofia într-un meci decisiv pentru noi la calificarea la Campionatul European din 1992. Partida, desfășurată pe stadionul Vasil Levski în fața a peste 27.000 de spectatori s-a încheiat cu un dezamăgitor 1-1. Din păcate acest rezultat de egalitate ne-a lăsat în fața televizoarelor la EURO ’92. Meciul a fost unul de o importanță capitală pentru tricolori, care aveau nevoie de victorie pentru a-și asigura calificarea. Atmosfera era încărcată de tensiune, iar așteptările erau uriașe în rândul fanilor și al jucătorilor deopotrivă. Am avut un început de meci mai bun iar asta s-a reflectat și în dreptul ocaziilor de gol. Mai întâi, lui Ioan Ovidiu Sabău i s-a anulat un gol pe motiv de off-side. Gică Hagi putea deschide scorul însă a irosit o lovitură de la 11 metri. Șutul exepediat de decarul nostru de la punctul cu var a fost respins de portarul Mihailov. Primul gol al partidei a venit totuși în minutul 31, când jucătorul Universității Craiova, Adrian Popescu a deschis scorul pentru România, aducând speranța calificării mai aproape de realitate. Bucuria jucătorilor noștri a fost însă de scurtă durată. În minutul 55, Nasko Sirakov a egalat pentru Bulgaria, readucând echilibrul pe tabela de marcaj și spulberând visul românesc de calificare. Echipa României, condusă de pe bancă de antrenorul Mircea Rădulescu, a luptat până în ultimul minut însă din păcate, golul izbăvitor nu a mai venit. Până la finalul meciului, jucătorii noștri nu au mai reușit să să-l învingă pe portarul bulgar.

Acest meci a reprezentat punctul culminant al unei campanii de calificare cu două fețe pentru România. După un start dezastruos sub conducerea lui Gheorghe Constantin, inclusiv o înfrângere usturătoare pe teren propriu în fața Bulgariei 0-3, echipa și-a revenit spectaculos sub bagheta lui Mircea Rădulescu. Victoriile împotriva Scoției și Elveției au readus speranța, dar egalul de la Sofia a fost insuficient pentru calificare. Deși dezamăgirea a fost profundă, acest meci a marcat și începutul unei perioade de renaștere pentru fotbalul românesc. S-a format un nucleu solid de jucători, s-a recâștigat încrederea suporterilor, iar echipa națională a început să fie privită din nou cu respect pe plan internațional. Privind retrospectiv, putem spune că acel meci de pe 20 noiembrie 1991, a reprezentat nu doar un final dureros de campanie, ci și începutul unei ere noi pentru fotbalul românesc. Lecțiile învățate atunci au pus bazele succeselor viitoare.